un animal nedumerit adormise
pe streașina catedralei
ca un muribund în care se revărsa după-amiaza
cu picioarele

întunericul prăvălit dintr-o parte
în burta sătulă de lumină
a unui existat
are o singură fisură prin care sensul
se târâie spre niciunde

mă alungă în normalitate

poate din acest motiv dragostea mea
este o mușcătură de fierăstrău
pe care o porți cu mândrie
în glezne

în fiecare dimineață la prima oră