chircitul apropiat peretelui
era un golgotian
din spatele căruia înflorea timpul
poate că acesta este motivul pentru care mă întreb
câte oase de pește delirează
rătăcind printre străzi
astăzi
când nimeni nu ne-a învățat
cum să murim într-un colț

m-am dezvățat să aleg sclavia vântului
cu picioarele înfierate de chipuri
să văd curgerea sufletelor printre încheieturile tocite
ca niște patimi
amintirea din vremurile când ne-am fost
atât de vii

câteva umbre cioplesc în auz
o turmă de corbi
ploaia o purtăm sub piele
și drumurile prăbușindu-se
de strâmbe