Mă-nclin. De fapt, nu o fac niciodată pentru că pe-aici nu avem poduri
dar așa, pentru apele răsfirate prin stânci am putea fi noi dacă ne-am întinde mai tare
te-aș lăsa pe tine pe unde umblu eu de la un timp se-aud scrâșnete mai toacă și câte-un car
mai cad păduri mai apun drumuri cu luminile stinse prin case oamenii afișează închis primim vieți la schimb
realitatea ne mai ia câteodată la plimbare câte-o roată câte-un avion câte-o vâslă
experimental reușim mereu să cădem
de fapt sunt cât se poate de dreaptă printre toate iluziile astea ghemuite la pândă
și țin în palmele transpirate fotografia în care tu scrii toate acestea
așteptând să pui punct



și virgula e un semn de-ntrebare
la fel prima literă a alfabetului morse
Aleph de El și A din eva
lupta pentru supremația nisipului
beth de la jugul de piatră
cc: carul mare, ursa mică
măști
de 7 ori pe pod la veneția
tu
îți scriu cu colți de grafit
sunt luna
peste care se-aștern în val
tăcute mucegaiuri de sepia
mă-nclin
de fapt nu o fac niciodată
ultimul pod a plecat
la braț cu perseida de mâine
spre ziua de ieri
am putea fi noi
dacă
ochii calmarului n-ar fi orbi
în vara cu gust hippocampus zostera
primim vieți la schimb



* Față în față cu Neutrin - Carmen Mihaela Visalon


8 septembrie 2005