cînd m-am născut a murit fătul din pîntecele mamei
mai bine zis s-a neantizat în mine
păsările nașterii cîntau în maternitate
cîntam la auzul lor sub formă de țipăt
era singurul tril pe care îl puteam scoate
mai tîrziu m-am trezit și am întîlnit-o pe mama
așa cum arăta pe dinafară era frumoasă
acum riduri fine ca albii secate
uneori apa ochilor le umple și atunci înflorește plînsul
ca o floare eliberatoare
eu am deja o vîrstă
mama o are pe a ei
înaintăm amîndoi în timp păstrînd aceeași distanță
păsările morții își pregătesc trilul chiar și pentru mine
că prea mult am stat în boemie
mă dor încheieturile sufletului,
nu mai poate alerga decît pe hîrtie