un glas se desprindea în noapte de pantoful unui trecător
ascuțitul crivăț îmi bătea rana din spate
poate mâine sau cine știe
să dau drumul la câini să sfâșie ce-a mai rămas din viața asta

săreau muștele pe cai sălbatici plesnindu-mi vena de la gât
sângele dintr-o cascadă cât o respirație de om
priveam bolta cerească cum se rostogolește peste carâmb
în pustiul din mine creștea o salcie

un gând otrăvit își lepăda gloria peste umărul camaradului meu
în timp ce eu muream pe un alb cu manșetă