În oraș argoul se folosește cu o voluptate aproape poetică
uneori pentru lucruri banale alteori pentru cartiere întregi
eu și locuinței mele i-aș zice altfel dar
acum nu se cade o repar și trebuie s-o numesc casă
deci casa noastră e un apartament la etajul patru în așa-zisa “Groapă cu lei “
cartier liniștit după agonia fabricii de hârtie
moartea fabricii de furnale & cazane industriale
și căutat după exodul în Ștefan cel Mare sau “Podul cu lanțuri”
a șuților și proxeneților cu state de aici

de sus de la ultimul etaj vederea e aceeași
iar orizontul e mereu neschimbat doar
în capătul străduței strajuită de barul Milcov și de restaurantul Romantic (fost “Il Padrino”)
a răsărit nu de mult o clădire lungă sus locuințe jos depozit

și tot de sus vezi mai mereu tineri îndeosebi fete frumoase
în mișcare (ăștia nu au stare zic cei de la geamuri!)
din balconul nostru proaspăt “desnudat” de trepidante corniere
tânărul termopanist privește cu drag și-mi spune că s-ar muta și el aici
că tare-i place
și mai spune zâmbind ucenicului cu bormașina în mână
spre câte una “că i-ar da o gaură”
spre alta după câteva perforări în beton
“ce stai fă mami cu ochii beliți la mine pe trotuar
te trage aia mică de fusta”!
să nu vă închipuiți că strigă nu le vorbește de aproape de parcă ele
ar fi fost alături de genele și sprâncenele lui precum pana de corb-
și sigur i se spunea și lui cumva din cauza asta

înăuntru Feri ca un somn în nămol fierbinte al soarelui de sud
e mai tăcut îi este doar urât - e singur la lucru
dar nu supărat cum credea patronul
doar la pește ar sta el singur zile în șir… mâine e sâmbătă
o singură dată a dezlegat gura lui stropită cu amorsă și vin
la o pitza mare o pitza mică și un iohmader ce “place mult la Feri”
ce viață nea Nelu ce viață mai duceam eu atunci !
acu aș pleca afară la lucru dar nu prea știu pe nimeni
aici muncești dar nu se pote trăi !

sau poate este trist fiindcă e neînsurat zicea patronul ce îl năcăjea că tot îl
însoară el într-o bună zi!
iar nouă ne spunea apăsat: v-am dat cel mai bun meșter nu duce vorba
îl poți lăsa singur vă garantez
și niciodată nu mănâncă tot ce-i pui în față
îmi spunea că “salașul” lui e undeva între păduri
de nu zici când vii pe șosea că e un sat de oameni acolo
crescuse într- o casă cu mulți frați
mai ieri găsise puii de rață mușcați de gât nemișcați fără sânge
dihorii fac ravagii acasă mereu
iar el freacă pereți în cartierul cu nume de animale sălbatice
seara săritor duce gunoiul rămas
văd plasa de rafie cu mult mai umflată
știu că-și face o bucătărie de vară acasă
și sper să invite o fată acolo să o poată uimi
în clipele acelea mă simt în pielea unui paznic C.A.P.

și câtă îngăduință trebuie să ai uneori cu oamenii blânzi
ce muncesc cu brațele ca tu să ai un cap limpede
să poți găsi un argoul pentru orașul tău sau pentru viață ta
sau pentru una faină atunci când ai un moft mai acătării!