Ca prăvălia grecului zgârcit
De-abia mai luminată de-o făclie
Așa ți-e viața-și caută-un sfârșit
Pe care moartea totuși să nu-l știe

Din când în când mai faci un inventar
Ce este, ce nu este, unde-s toate
Cât ai vândut pe vis și pe-n zadar
Cum tot ce se putea nu se mai poate

Dacă privești prin acte-i prea târziu
Dar de te uiți în inimă-i devreme
Pe rafturi crește praful fără frâu
Tavanu-și crapă bolta și se teme

Chiar zahăru-i amar cât îl mai ai
Iar sarea-i piatră acră, zgrunțuroasă
Mătasea-i de urzică și de scai
Prefă-te că nu simți și că nu-ți pasă

Crește fitilu-n lampa cu petrol
Împinge-ți chiar taraba mai în față
Nimic nu-i prăbușit, dar totu-i gol,
Mai dai doi bani pe lume și pe viață!?