cuvîntul introspect își rupe cu dinții
cordonul ombilical
zboară în Imensitate acolo unde îl așteaptă
un bufet suedez de gînduri
l-am purtat prin vicii de s-a săturat
de viață trăită în unu observați și singuri
că nu mă mai slujește a plecat și simt un gol în mațe
nu mai am hrană dar nu mă voi face gunoier
să mănînc o coajă de banană
visîndu-mă aiurea
la bairamul vreunui boier din vechime
înțesat de cărnuri ce se lipesc de limbă
aceea ce ar trebui să slujească
cuvîntul plecat