mă dor drumurile neumblate
și zilele nenăscute
în trupu-mi uitat la morga orașului
plâng cireșele de la urechile copilăriei
iar liliecii mi s-au prins în păr și jură că sunt fluturi

plâng codițele împletite din scrinul bunicii
retezate ca podul de piatră
torente ce-n clocot nebun se aruncă pe râpă de nor
se mulează pe griul mat care a invadat ochiul
cărând la vale țipăt mut
de viață
bat clopotele la ceasul zăgazurilor frânte
bat
cu limbile rupte

în urmă
două maluri
sângeră a scaieți
pe cerul răsturnat în atele de plumb

cerșetori
la garduri de ceață
letale așchii de apă
stau în prag de sorți zăvorâte

miroase a hoit
speranța ridică brațele
cu mărgele colorate la gât