un bleu candid încă luminează
nu-i gerul ascuțit atât de crud
să bage-n sperieți oamenii buni
lătratul se aude curajos pe străzi
pe maidane la periferii în apus
îl știm l-am mai auzit cândva
vine din depărtate amintiri
din subitele reuniuni familiale
pentru nopți reci este un paznic
lăsați-l nu-l opriți nu-l alungați
pe negrul câine al pământului
să bată grav atunci când știe el
cu limba grea cu fălci de-oțel
nu mușcă din țâțâni porțile sufletelor
ce ies din trup ușor
imperial în gerar

și totuși luna asta
nu vrea să mai răsară până-n zori
pentru cine n-o s-o vadă
nici gerul nu se mai strecoară
pe sub păturile tale
mamaie ce-ai plecat departe

ți-a deschis fiul al doilea drum
chiar în ajunul anului nou
n-ai știut că-ți moare în spital
că de știai
dacă-ți șoptea adevărul cineva
mureai și tu a doua zi
abia de rezistai bănuind ceva
plânsă și cutremurată

și-ți spuse înainte de a-ți înțepeni tu ochii
cu trei sferturi de ceas înainte de final
soția mea:

„iat-o mamaie pe strănepoata ta”

apoi speriată
m-a chemat pe mine
pe soră-mea pe tata - ochii ți se-nserau foarte încet
împăcați cu toată lumea vedeau orizonturi noi largi
iar din întunericul vederii aproape dispărute
aveau în ultimele clipe puterea
de-a dezmărgini și a-ți învia anii

era sâmbătă 12 încă ne bucuram
aveam nădejde că vei mai sta acasă-aici în pat
nu plecaseși exact pe aceeași dată
11 gerar ca alesul tău în '999
te mai lăsase crăiasa cea roșcată printre noi
să mai împletești din lână
cum numai tu știai
douăsprezece urzeli de zile din florile de pe geamuri
douăsprezece șosete groase ori pulovere de casă
douăsprezece la număr cămăși năzdrăvane
din care ultima n-ai terminat-o
c-ai și zburat din casă
ți-ai luat-o așa fără o mânecă albă lucrată
pentru că-ți făcuseși din cealaltă două aripi
înalte cât lumina ta
interior coborâtă și-acum la noi
cei ce nu te vom ajunge-n spirit
nici cu vârsta desăvârșirii tale
niciodată

pentru tine veni atunci marea seară
pe la 11 a.m. înainte de-ospățul Mirelui ceresc
și ți-am aprins c-o oră înainte de-a te îndepărta
fuior subțire
luminânda
încălzindu-ți mâna dreaptă fruntea și obrajii
să nu le scape înălțarea ta pe cer de-amiază însorită
fiilor fiicelor urmașilor

nu te-a mai apucat
dintre copii tanti Domnița
sosită la doar câteva minute după ce
ai zburat
poate că te-a văzut într-un alt zbor de Chagal din stradă
cum ieșeai de pe balconul dormitorului
pluteai peste toată Constanța
înspre satul natal pe-o sanie-n văzduh
invitată cu mult dor de către soțul tău
ce te-așteptase nu prea mult
doar paisprezece ani nici nu conta pentru el
cu jind cu mulțumire cu iubirea-i îngerească

și-apoi peste trei zile
în cea mai caldă zi a gerarului
te-a plâns o biserică întreagă
de parcă se sfârșea o lume