azi cărămizile se plâng în fața geamului meu
nu le pot ajuta
trebuie să se descurce fără mine
să stea în frig
să le plouă

nu pot deschide ușa la toata jalea ce se adapă din ciuturi
din streașini pline de aripi căzute
porumbeii care au trecut peste noi
în iarna deasupra acoperișului
ei au pierdut aripile pe care nu te sfătuiesc să le lipești cu clei

ușa nu mai poate fi deschisă
a plecat ieri cu cheie cu tot

azi voi măsura zidul unde voi tatua cerul
când te întorci de pe mare
ai unde îți ridica mâinile dorurile

mâine nu știu unde sunt
trimite pescarii acasă