În luminișul cald al primăverii
scântei se-aprind în ochii florilor,
o brumă le atinge-n faptul serii,
sărut perlat din buza norilor.

Iar somnul le cuprinde-n mreje line,
pe-aripa viselor zburând încet,
polenul aurește pe stamine
sub raza lunii, strălucind discret.

Spre dimineață toate, somnoroase,
rochițele cu rouă-și primenesc
și frunțile-și înalță, preafrumoase,
menirea pe pământ și-o împlinesc.

Petalele deschise duc lumină
în suflete, în inimă și-n gând,
mireasma și-o revarsă-n zi senină,
potirul veșniciei închinând.

O, parfumate flori, ne dați viață,
ne vindecați și sufletul pustiu
când, transformați în palidă paiață,
ne-ascundem ignoranța-n verde pliu.

Veniți la noi cu-a voastră frumusețe,
hrăniți-ne cu rouă ca un mir,
cu dragoste și cu delicatețe
să bem din al naturii viu potir!