ieri
stăteam cuminte în banca aceea albastră de la grădiniță
mi-ai adus o pereche de sandale roșii cu flori albe
și plângeai
mă jucam cu păpușa aceea cu un ochi bolnav
mi-era cumva drag de ea

azi
am privit prin crăpătura ușii
aștepți scurt și pleci
îmi frământ mâinile
îmi frământ sufletul

mâine
sunt ca salcia plângătoare din vale
aplec capul și-mi ascund teama privind rece
și apăsat pământul de sub picioare
am să mor
așteptarea respiră prin plămânii mei
fac pași mărunți pe un drum interminabil
cât ar fi de frumos să fiu oarbă surdă mută
ori măcar să am parte de pierderi de memorie