Femeie de-nceput din raiul meu,
Un rai pe care l-am trăit odată
Când mai puteam fi încă dumnezeu
Și-mi înfloream grădini din orice fată.

Ea mi-a trecut prin vis cu pași de jar
Cum o priveam plutind de la fereastră,
Se împletea cu soare iar si iar,
Se-nveșmânta cu cer să fie albastră.

Apoi a fost o seară dintr-o vară
Când m-nvelit în păru-i de cărbuni,
M-a-nfrigurat într-un cearceaf de pară,
Întins pe-un pat de neguri și furtuni...

Azi poate-i dusă undeva prin stele
C-avea pe-atunci vreo 40 de veri,
Dar o păstrează gândurile mele
Ecou fluid al dragostei de ieri.