Era o cale ce ducea la vie
Apoi pe valea merilor în sus,
Acolo-n taină, nimeni să nu știe,
O vară-ntreagă fără somn te-am dus.

Căci tatăl tău tăia păduri departe
Și mam-n alte zări țesea cărări
Iar eu, poet, te recitam prin noapte
Când luna dormea dusă-nalt în meri.

Prin ramuri păsări se sfădeau în șoaptă
Să nu-mi încurce rimele de foc,
Iar greieri beți de rouă noaptea toată
Rupeau viori cântând de nenoroc.

Acum pe-acolo vara-i ruginită
Și nopțile-s bătute de târziu,
Chiar dacă păsări, greieri mai recită,
Eu calea sus spre vie n-o mai știu.