Și cum priveam nefericit: adânca ta privire,
Rememorând: nechibzuit a fost să-mi ies din fire.
”-Îmi pare rău că te-am lovit, preascumpa mea iubire,
Cu sufletu-ți de înger blând, tu vei putea ierta pe rând, fiecare-mi rătăcire.”
***
E mult prea greu să înțeleg, un suflet de femeie,
Tu o iubești, dar în zadar...dac-o izbești mereu cu fapte grele.
Răspunsul ei este etern: ”-O sa te iert, iubite!”
Încă plângând, te va primi cu bratele-i deschise.
***
De ce nu poate fi ușor să îi arăți că o adori?
De ce doar când o vezi plecând,
Încremenești. Nu o oprești, urli de dor,
Dar pustiit, preferi să rămâi amorțit?