agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1194 .



Aceiași ochi
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Bucur Stelian ]

2013-12-26  | [This text should be read in romana]    | 



În ochii tinereții seninul e albastru.
În ochii bătrâneții e sprijin și lumină de astru.
În fața mâinii sale primul își vede forța,
Al doilea trecutul; în relele
cuvinte, în lucruri și minciuni
Primul se-ncurajează și privește-nainte,
Al doilea-n tăciuni.
E un drum lung, și pașii, să-i vezi și
să oftezi, îți cheamă oboseala;
Ea vine însă în cadențe diferite.

În primul caz cu somnul, cu unele-ncordări,
În celălalt cu gândul la vechile sforțări.
Trecând peste cuvinte, peste haine uzate

Dincolo de zbârceala aparenței,
Auzul înfundat surprinde ecoul întâiului,
Revede repetiția eului;
Care îl privește cu ochi necunoscut
În tainica încrâncenare a noului,
Și în respingerea lui.
Pomii și gâzele, suflul sau noțiuni
Se repetă în primul,
Și scurgându-se lin din al doilea
Se retrag, se feresc și reped pe fereastră afară
din camera lui.
Tremurul lumii, nesiguranța atingerii formelor
Se prefac în tăria întâiului,
În siguranța din vocea lui

Norii trec și cu aceleași minute
îi acoperă pe-amândoi,
Cu mișcarea secundelor înainte
Și chemarea celuilalt înapoi.
Culoarea ca sentiment al naturii, prin cerul acoperit
Satisface nevoia și seva din noul venit;
Celălalt își acoperă capul de paratrăznetul
temerii lui.
Mersul sau orele cu parcuri înverzite

Sunt pentru primul pline de sunete,
De întrebări cu oameni și viitoruri calde;
În celălalt abat și revederi,
Dar mai cu seamă visuri din minute moarte,
Sau fețe care încă mai rămân cumva acolo
în tăcere să le poarte,
Și pe care de-aici
Doar nuanța retrezită a aleilor
le mai desparte.
Și orele, și mutele, și cutele nesomnului
Ivite brusc în curgerea cadențelor,
Încât le vezi cu mirarea înfățișării noului,
cu capete și frunți senine,
Care te-arată hâd, greșit,
și-ncremenit în tine.
Sunt toate, tac, la fiecare pas;
Și ca să poți, fără să vrei te-ntrebi:
ce a rămas?
Un pas spre leagăne.

Copiii țipă și se-amuză;
Și în oftatul greu, în mersul vag
și lânced,
Propriul văz lăcrămos și ochii săi bolnavi
sunt cei ce îl acuză.
Altul se uită la copii
Și indiferența avântului său
pare că se-amuză.
Vorbe și râsete,
Și planuri ce se-ndreaptă
Spre glasuri de adolescenți
dintr-o anume zare,
Și mersul legănat de-alături
Se-ndoaie în răstimpuri
și pare că doare.
Privesc și unul și-altul spre cârlionți
și-obraji gonindu-se prin parcuri,
Și ziua cade lină,
Topindu-se de har:
O dată cu tandrețe, și frunze,
și lumină,
O dată cu regrete,
La câțiva pași distanță
primind același dar.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!