duminicile alergau prin doliul lumii
capătul sălbăticit al funiei
mă urmărea
din spatele orbitelor goale
cum te locuiam
dintr-o privire în alta

eram atât de nedescurcați deasupra oamenilor
încât
uneori ne simțeam gustul sângelui
alunecându-ne trupurile
ca niște minute de unică folosință
în podeaua unei săli de nașteri

eram travaliu iubito
ne torturam unul celuilalt culoarea din obraji
până când
nu ne mai puteam desena țipătul
căpruiul
căderea în genunchi
gustul
ușor mâzgălit pe frunte ca un pas de trois

erai gravida
în moartea mea