din sânii cuvintelor închiși într-o secundă albă
curgea laptele cunoașterii
până la buzele leproșilor unde se amesteca
cu balele rugăciunii de mântuire

purtau în mâini vindecări ascuțite de regret
și fruntea le era deschisă în semn suspect
lucrau cu toții la statuie
până-n zori pe ea îngerul să suie

le eram lumină în rugăciune
rugându-mă cu spume

și cu sămânță lăptoasă
ca o pastă groasă
și-au binecuvântat zidirea
urlându-i să se trezească-n viață
dându-le mântuirea.

am murit cu toții la urmă
pentru că unul uitase să spună

că rezultatul era firește nu zero
ci în capul lui zero unde se ascund
decembrie fără fulgi, stelele fără cer
toate cuvintele înghețate din sânii fără zer