Versul nu e lac, nici baltă,
Nu e apă stătătoare,
E - când inima tresaltă,
E, cand sufletul te doare.

Versul meu - izvor de munte -
Curge și din piatră seacă,
Cade - și se sparge-n joacă,
Și renașne în grăunte.

Izvoraș cu apă dulce,
Nu te face râu de vale,
Care apele-și le duce
Tulburate și domoale.

Izvoraș cu apă rece,
Răcorește-mi fruntea tristă,
Stai cu mine jos, pe prispă,
Spune-i dorului să plece...

Și de-l vezi, că nu mai pleacă -
Susură-i blestem de ape,
Și de-l vezi, că nu se-nneacă -
Pune-i lacrimi reci sub pleoape!

Las-să plângă și să zbiere,
Mai avan chiar decât mine,
Căci așa i se cuvine
Pentru apriga-mi durere...