Plînge iarăși cerul
printre văi și dealuri.

A uitat pămîntul,
unde se revarsă
ura și cuvîntul.
Negri flori, reflectă gîndul...

ori ne plouă,
ori e soare,
bate vantul.
VERDE moare...

În absența cuvintelor
rupe iarba frunze sure,
ramuri verzi se rup și cad
iar pămîntul negru strigÃ!

Oprești din plîns o pasăre,
animalele suspină,
printre trunchii de copaci.

Doamne! ce sen'tîmplă!?
am ajuns sa ne mîncăm pentru a ta moșie..

cel ce'agonisește pe spinarea noastră,
mai bine moare, decît...
să'mpartă cu cel ce n'are.