Are câte ceva din moartea căprioarei,
după câteva zile de foame
odată cu mustrarea de conștiință
cu ochii mângâie carnea și mănâncă.
Instincul devenit animalic obligă
mai mult decât lacrimile,
sarea lumii se topește
pe țeava puștii.

Respiră verdele pădurii focuri de armă,
speriate păsările
se ascund în frunzișuri.