se aruncă în gol la început cădea ca o frunză apoi nu bufnitura se auzi timidă jenată o jumătate un sfert de bufnitură unii ridicară privirea spre etajul 21 unde un braț scutura absent o scrumieră pe fereastră se încruntau și mărunțeau ceva între buzele vinete toți evitau costumul care părea singurul lucru recunoscut călcând din când în când neatenți palmele care tremurau sau pe sângele șiroind cu indiferența ploii peste un pahar de plastic murdar careva spuse că probabil corpul astral nu se mai deranjase să coboare și urmă râs de hienă scheunat de coioți mă așteptam surescitat să-l devore până la urmă o țigancă purtând o rochie oribilă aprinse o lumânare pe trotuarul flămând dependent de acum nu numai de pași