Dragostea - felia de viață pe care o tai cu încetinitorul
și speri ca emoția să agațe în cui tabloul
în care tu și eu suntem mâinile sculptorului
vezi cum modelează nudul ploii peste corabia legănată de dor
peisaj atipic în concertul de vioară și pian
degetele nervoase se plimbă pe scările virtuții
o poartă iese din pământ limpede ca o liană dorindu-și cerul
dincolo de tine oglinzi se închid în trupul meu
ca un fermoar peste o operație complicată
în urma ei timpul și-a amputat un braț și doare
când ating un nerv se transformă-n piatră și tace
în burta ei lumina construiește pâlnii febrile și aprind focul
unde ești tu zorii se desfată din umbre de melancolie
se cântăresc cuvinte se eliberează apoi din strâmtoare
sunt la o jumătate de anotimp distanță de noi.