Când murim...
ce se întâmplă cu noi, oamenii,
când murim?
Rătăcim prin vise, rătăcind să fim?
Prin vis, visând vom zbura călărind
un gând... prin vis...

Așa să fie oare când murim?
Murind,
să ne întoarcem iar la noi,
în praf de vise cum eram de viață goi.
Și să murim apoi din nou
și din nou născuți să fim.

Să fim ca rândunelele viteze,
noi oameni, rândunele să vrem
să devenim.
Că nu-i așa,
spune-mi tu de vrei și poți,
când văzut-ai tu cu ochii tăi
vreo rândunică moartă?

Ele mor și asta știm noi sigur,
dar când și unde
e secretul lor, e viața lor
muribundă.

Ca ele să trăim și noi
și corpul să-l ascundem de neființă,
gândul să-l păstrăm departe,
departe de-al morții ochi ce nu cuvântă.
Și nimeni să nu știe de-am fost, de suntem sau de-om fi.

Și asta să se-ntâmple,
când murim...