e atâta căldură furioasă lățită peste tot și cumva soarele s-a prelins peste
bolta subțire umbra mi s-a lipit de asfaltul topit ies aburi în zare ca
niște duhuri rele păgâne orașul a înnebunit curge ca o lavă fierbinte
în câmpie peste știuleții cărbune și macii împietriți țăranii jertfesc puiul de găină
în lanul ars de porumb păpărudă rudă ia ieși de ne udă arșița din gură
s-au răsculat toți caii morți din fântâni
cu aripile coaste cu mirosul greu de hoit ca nicicând străbat
zarea de-a lungul și în lat peste dropii fripte la proțap peste scrumul ca rouă
ceva mai spre seară noi ne cărăm spitalele și morții în spate într-un
pelerinaj idiot pe câmpie până la marginea orașului ucis toropit de căldură

-- cum îngropăm lumina sub pietre să nu ne mai ardă tâmpla.

pe miriști se aude un fâlfâit de oglinzi întoarse înnegrite de fum
cad cucii trăsniți și țipetele lor se înfig în ferestre în oase de timp
bătrânii satului neputincioși miopi adunați în cerc în livada de duzi
bat din picior și în toaca de lemn invocă ploaia ori moartea deja nu mai știu
din curcubeul vechi cad culorile una câte una până la piele
hoții de ploaie sparg lacătele nopții și fură tot întunericul din lume

rana din pleoapă tărâmuri cuprinse de febră în mine nu mai crește lumină să știi