trupul meu știe cuvinte de dragoste care cresc oarbe
mi-ai spus să îți îmbrățișez copacii
și genunea în care port clopote
nu știu și nici nu vin cu mine în mine
frumoasă ca o pasăre
albă ca un cântec de leagăn
vie și împărăteasă a luminii...

sunt doar o umbră căreia îi este frig
pentru că nu te poate atinge
așa cum ești; cu brațe fără nume, ochi de foc
cu rădăcini în mine, cu sărutul pruncilor nenăscuți
și cu suspinul vântului care-mi mângâie poalele crucii

nimeni nu mă poate arunca în odaia unde cresc lotuși
să plutesc neștiind că exiști
ca o fecioară fără undelemn
tremurând ca o aritimetica încă neînțeleasă
și nici nu mă poate împodobi mireasă
cu rod sălbatic în sânge
cu anotimp secetos și insomnii
în care cresc flori de piatră
ca și când nisipul nu poate fi gol niciodată...

mi-ai spus că pot clădi din orice poeme
tânără ca o primăvară
strălucitoare precum mâinile tale
curată ca prima copilărie a zilei...