Cum să fiu ce ascund
când nici eu nu mă găsesc?
Eu, care mă pierd prin gând
cum își pierd bătrânii mintea
și tac, pierzându-mi și cuvântul.
Nici piept nu sunt, nici ochi,
dar sunt bătaie și sunt dor,
și apăsare pot să fiu.
Cum aș putea fi mai mult
când nu știu nici puținul din nimic să fiu?
Și fiind nimic sunt și mai mic.
Și cum aș putea să mă mai știu
când te știu deja pe tine?
Tu, care ești tot și ești mai mult
și ce ascunzi tu nu mai ascunde nimeni.
În tine s-a pierdut infinitul
s-au pierdut colțurile,
mi-am pierdut turmele de idei
și am devenit cerc in tine,
neexistând dincolo de valul
pe care îl arât.