timpul însuși este mai scurt cu imaginea noastră
cărțile fiind deja arse în piețele publice
morfina cuvintelor adoarme scâncetul literei
și-un frig șerpesc se prelinge pe verbe
metafora cu dinții moi devine desuetă
dincolo, nimic nu mai este, nicio pagină
nescrisă vreodată, deschisă-a mirare
hălăduind buimac printre țipete de copil
al poveștilor limpezite prin ochii lor verzi
precum femeile demon al cărților noastre
trăiesc în sufixul păsării phoenix
și singurul cer de sub fruntea mea rămâne
ofranda mărgelelor de sticlă,
magister ludi în jocul
cuvintelor