agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-03-23 | [This text should be read in romana] |
pe paula am cunoscut-o în vremea când făceam chetă la romană
mai întîi că n-aveam bani de mîncare apoi că n-aveam bani de țigări și băutură și nu în ultimul rînd că era distracție, întîlneai tot felul de oameni și situații în vremea aia eram tînăr și voiam să învăț să trăiesc să mă descopăr să capăt încredere în mine că voi reuși să mă descurc în viață și cîndva să mă fac util societății la fel ca diferitele persoane care se opreau și ne întindeau cîteva monede, care chiar dacă mai făceau comentarii tot participau puțin la bunăstarea noastră, mai erau și unii care ne trimiteau la muncă, ne făceau golani, noi spuneam că suntem studenți și că nu ne ajung banii de acasă și pentru mîncare și pentru cămin și pentru xerox-uri la cursuri, ne duceam la facultate doar cînd era grav după cîteva ore de chetă băgam un iaurt cu corn la lacto-bar apoi luam niște votcă, niște motorole sau scandic la litru în pack-uri de hîrtie, ne învîrteam printre tarabele cu casete ne conectam la învălmășeala aia, oameni grăbiți loviți de probleme mizam pe tinerețea noastră și pe faptul că eram frumoși, simpatici și aveam întotdeauna texte beton, impresionabile sau amuzante în funcție de cui ceream, la gagici spuneam că e ziua iubitei și n-avem bani de cadou, sau spuneam că vrem un leu doi pentru un rom românesc, la gospodine că ne e foame sau că n-avem cu ce scoate cursurile de la xerox, la domnii bine îmbrăcați că facem bani pentru discotecă, ne consideram frumoșii nebuni ai pieței romane, întreg universul trebuia să ne iubească și ne iubea pentru că în fiecare zi petreceam ca niște nababi la grădiniță sau la MBL, adică mai bine lasă, în cișmigiu așa se numea bodega aia, și inimile noastre zvîntau spre cer și cerul se proptea în ochii noștri, ni-i albăstrea de atîta iubire, sîngele clocotea vulcanic în noi și nu ne simțeam vinovați cu nimic, ne născusem să fim iertați pentru păcatul de a fi chetari, trăiam pentru că lumea se învîrtea în jurul nostru ca pămîntul în jurul axei sale și noi reglam mecanismul vinovăției, îi făceam pe oameni să se simtă mai bine și folositori, ăsta era scopul nostru, într-o zi am întîlnit-o pe paula și mi-a dat niște bani, era înaltă și slabă, cu țîțe mari, purta blugi rupți, un tricou și niște bascheți, m-a intrebat dacă știu un telefon care funcționează, i-am arătat unul care mergea fără fise, că se blocase i-am zis că dacă îi mai rămîn fise să mă caute la metrou, poate mai stăm de vorbă, și a venit și am plecat înspre căminul 6 martie, lîngă drept pe terenul de baschet cu o votcă în mînă am privit luna plină din seara aia, mare cît un soare al nopții ne mîngîia cu razele lui albe ca opiul și dragostea curgea în venele mele, îi spuneam că nu vreau să fac dragoste cu ea pentru că vreau să fac dragoste, ci pentru că e atît de fumoasă învelită în pudra de cocaină a lunii care-i strălucește pe chip încît m-aș droga, încît aș dezbrăca-o de frumusețe și aș face dragoste doar cu sufletul ei albastru ca ochii, aș face dragoste cu sînii ei ca doi porumbei decapitați cu mușcături canibale, și ne țineam de mînă de parcă așteptam ca inima ei să-mi împingă sîngele și invers, apoi totul a devenit o nebunie, și am trecut unul prin altul încet, încet, ca două baloane de săpun, a durat fix o săptămînă pînă ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei, mi-a întins un poem notat pe o bucată de hîrtie, un frumos poem de dragoste și m-am gîndit că numai un adevărat poet poate iubi un chetar ca mine, lihnit de foame și plin de vicii, alcoolic și nepăsător, ea trebuia să fie cel mai mare poet între toți ceilalți poeți care mă iubeau și-mi dădeau bani, asta a fost acum 20 de ani și azi în metrou am văzut-o, îmbătrînită cu riduri pe față, citind un tabloid, probabil de plictiseală, era îmbrăcată bine, cu haine de firmă, păreau scumpe și avea un mobil deștept, eu nu m-am schimbat foarte mult, sunt la fel ca atunci, tot fără un ban în buzunar și fac tot un fel de chetă, adică am publicat cîteva volume de poezie și mai sun din cînd în cînd fete care mă invită la masă, și mă întreb oare cît de tare s-a schimbat poezia lumii, cît de tare s-a schimbat paula, care m-a privit fără să mă recunoască, cît de mult mai contează oare vorbele acelea de dragoste notate pe o foaie de hîrtie, cît de mult contează rîndurile acestea notate de mine, poate doar așa că le va citi cîndva și-și va da seama că pudra de cocaină a lunii lasă riduri adînci, poezia la fel. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy