Orașul în care porumbeii se așezau în fața tălpilor noastre
Și ne cereau iertare și binecuvântare
Era proiectat în formă de inel
ca și viața din inima unor umbre zgomotoase.

Orașul în care porumbeii zburau direct din palmele noastre
Și ne cerșeau iubire și libertate
Își avea începtul în primul nostru sărut,
Care ne arunca pe un tărâm necunoscut.

Tu erai prima literă, prima culoare, prima vocală,
Cu care începeau zorii să miște lumina,
Să pună emoțiile în mișcare și florile să răsară,
Să bată clopotele din catedrală.

Tu erai prima literă, prima culoare, prima vocală,
Din care ziua lega pașii noștri de toate străzile urbei,
Se juca cu sentimentele umane și ne legăna în vânt,
Și încăpeam ambii într-un singur cuvânt.

Tu erai prima literă, prima culoare, prima vocală,
Cu care petreceam seara și ne așezam muți la ferestre,
Sorbeam melancolici strada din ceaiul din scorțișoare
Și doream să-ți mușc zâmbetul din prima silabă.

Tu erai prima literă, prima culoare, prima vocală,
Tu erai noaptea ce ne îmbia să mergem la culcare,
Tu erai orașul nostru străin și foarte iubit,
Tu erai pacea ostașului rănit.