Am adormit în cântecul de flaut,
Dar m-am trezit apoi nemângâiat
Și m-am pornit ne-ntârziat să caut
Iubirea ta pe cerul de cobalt.

La antipozi trec caii de telur
Cu coamele răsfrânte pe grumaz,
Încă de ieri mă tot gândesc să-ți fur
Iubirea ce-ai închis-o-n Alcatraz.

Mi-e dor de glasul unei vechi flașnete
Pe străzile orașului rănit,
În geam mi-apare chipul unei fete,
E nu știu cum, e nemaipomenit!

Am adormit în cântecul viorii,
Nu-mi este foame, sete nici atât;
Teamă îmi e că m-or trezi cocorii
Cu țipătul de moarte și durut.

E-o stare cum de ani n-am mai trăit,
Iubirea ta mă bântuie albastră,
Și flautul mă-ngână răgușit,
Și-mi fuge chipul fetei din fereastră.

În somnul meu de vise necuprins,
E-o apăsare vie, o strânsoare
Și glasul tău răzbate încă stins,
Și dragostea-ți rămâne trecătoare.