e-o vreme precum noaptea asta în care scrisul are dimensiunea realului
ca niște zei alergăm feriți de genele ochilor mijiți a mirare când
mâinile noastre amestecă harnic dorința flămândă a firii
în nopți albe ce redefinesc culorile copilăriei târzii
povești strânse-n pumn devenind tălmăcirile
zilelor în care ploaia nu mai e ploaie
cuvintele nu mai sunt căzute
în genunchi și cenușa
sărutului devine
definitiv
dor