ziua È™i noaptea se rotesc în oglinzi aburìnde
măști inversate de timp ascund arlechini osteniți
miroase a ocru în aer precum pământul a umbră
desprinsă de păsări înspre alt anotimp

cuțite înfite în galben oranj arămiu sfredelesc
în mesteceni înalte coaroane tăcerile amețitoare
deși nu e parcă doinește Leșe cu noduri de frunze
toamna așteaptă privitori s-o descopere nouă
ca efigii în marmuri o daltă vântului să dea partea
de praf ochiului luminile formei

din apele ei nu se poate scăpa decât
pe alei printre frunzele roșii lipite de tocuri
pe asfaltul lucios urma cerului înghițit de culoare
cu un nor în sprânceană rezemat de vreun trunchi
pentru mine îți spun poate arămiul răspunde căderilor
lunea sau în oricare zi când în cale răsare

soarele zdrențuit fără grijă în cercuri mă ține
departe de umbră printre zmeiele frunză privesc îndărăt
și ascult cutii muzicale trăsura cu vise la capăt de drum
lustragiul bodega clavirul și golul în dreptul statuii stinghere
prins în ramă tabloul de rugină atins ca și rădăcinile între ele

întâmplător dau filele pe câte-un an la schimb oricâte nunți
ar trece aceleași clișee intactă tristețea se poartă culori peticite
în fină cusatură un mugure un sâmbure un rest de verde copt

iluzii ambalate flacoane mici și fumul mici inele

oricât de albi condurii zăpezile tot reci
ca-n piatra chipul dezgolit pentru mine zâmbind soledad
îți spun în suflet plouă cald irepetabil plouă septembrie și
frunzele roșii tocmai ne scriu povești …despre noi

29.09.2015