imaginar croite visele sunt prea mari trupului acestor zile
firave
și repetat răpuse de prefacerile unei vieți pline de spaime


clipe galbene ard singure în întuneric
retorice ploi lasă timpul să-și dea duhul încet
prin perdele se mai scurg doar umbrele unor secunde trăite intens
cine poate ști unde și când vor renaște
și în ce forme sprințare se vor risipi întrebările acestui anotimp fugar
viața


nimeni nu deschide pe degeaba ușa marii tăceri
toți așteaptă ceva la schimb dar n-avem de ales
moartea nu ne dă timp de gândire
e bine să ne luăm rămas bun de la fiecare iubire
trăind-o