Amintirile, aceste umbre prea lungi
ale trupului nostru scurt,
această dâră a morții
pe care noi o lăsăm trăind,
întunecate și durabile amintiri,
iată-le că și apar:
melancolice și mute
fantasme agitate de un vânt funebru.
Și tu nu mai ești decât o amintire.
Ai trecut în memoria mea.
Da, acum pot spune
că-mi aparții,
și între noi s-a întâmplat
ceva irevocabil.
Totul s-a sfârșit, și-atât de repede!
Grăbit și ușor
timpul ne-a ajuns.
Din clipe fugare s-a urzit o poveste
închisă și tristă.
Se cuvenea să știm că dragostea
mistuie viața și gonește timpul.