Voi, munți sălbatici, sublimul
Doliu al vulturilor,
Nori de aur
Fumegați peste deșertul de piatră.
Liniște molcomă respiră pinii,
Mieii negri la buza prăpastiei
Unde brusc albăstrimea
Se oprește straniu,
Zumzetul blând al bondarilor,
O, floare verde-
O, tăcere

Întunecate duhuri ale pârâului sălbatec
Zguduie inima, la fel ca în vis,
Beznă,
Care izbucnește peste văgăuni!
Voci albe
Rătăcind prin pridvoare de spaima,
Terase smulse,
Ura năvalnică a taților, bocetul
Mamelor,
Auriul chiuit războinic al băiatului
Și-un nenăscut
Din ochi orb suspinând.

O, durere, tu,învâlvorată priveliște
A sufletului nemărginit!
Iată, în răscoala cea neagră
Tresar calul și căruță,
Un fulger roz, înfiorător,
În moliftul sunând.
Răcoare magnetică
Nimbează maiestuosul cap,
Amărăciune aprinsă
A unui zeu mânios.

Spaimă, tu șarpe otrăvitor,
Neagră, mori în piatră!
Iată, se prăvălesc
Sălbatice râuri de lacrimi,
Furtună-ndurare,
Încercuite de tunete amenințătoare
Răsună piscurile ninse.
Focul
Purifică noaptea sfâșiată.