ucid sub astre-n verbul meu alintul
dar tot rămâne, de-a fi dus la moară
un sac de mâzgăleli, ce mă omoară,
în care luna-și poticnea argintul

la urma toată-mi e tot o comoară
sub "suitorul iamb" ce îmi dă gintul
sub stele de omăt acoperindu-l
în nu mai știu a câta oare oară

odaia-i fleac, paiangi au coperit-o
de țes întruna clipe fără milă
te-i spăimânta de vii la min' iubito

un taur de păianjen de prăsilă
tăcerea lui firească a răzbit-o,
te voi primi de viața mea cu silă