Mușcă gerul și din stâncă
Oricât ar fi ea de dură
O mușcătură adâncă
Chiar de pare o fisură

Mușcă gerul și din piatră,
Din asfalt și din betoane
Și de fiecare dată
Când mușcă, naște frisoane,

Mușcă gerul din copacii
Cu crengile lor pustii
Dar mușcă și din aracii
Rămași iarna pe la vii

Mușcă din iarba uscată
Și din brazda din ogor
O mușcătură turbată
Mai rea ca și-a fiarelor

Mușcă și din vietăți
Le pătrunde până-n oase
Provocând calamități
ÃŽn zone prea friguroase

Dar mai mușcă și din noi
Înghețându-ne simțiri
Când se transformă în sloi
Și lumina din priviri

Fiindcă gerul de-aia îi ger
Să muște tot ce-ntâlnește
De la pământ până-n cer
Gerul te înțepenește