Povestea mea și-a orișicui începe trist, cum pot să-nceapă
Doar tragediile la teatru când eroina și-o așteaptă.
Dar care, sub cortina roșie, se pare tptuși că-i absentă.
Poate c-a hotărât să-și ceară dreptul de-a fi independentă.

Sau, ca și cele ce-au dorit s-ajungă culmile înalte,
Mințind, scuipând și înjurând, n-au mai jucat decât amante.
Și Domne, bitul el, eroul și-așteaptă eroina încă
Și plânge timpul ce se scurge în disperarea lui adâncă.

La ea, cortina se ridică, dar i-e intrarea amânată,
E alta-n locu-i ca să joace și-nșelătoarea e-nșelată.
Deodată își aduce-aminte de teatrul mic de mahala,
Pe scena căruia, eternă, doar ea era suprema stea.

Și fuge, fuge într-acolo, dar ce păcat căci teatrul mic
Nu mai era, fiind că actorii se ridicară, pic cu pic,
La glorie și acum jucau pe scenă-n Teatrul Național,
Unde eroul cu o alta jucau un rol fenomenal.

El a uitat-o pe femeia ce i-a-nșelat viața mizeră,
Dar cine o mai ține minte pe-acea actriță efemeră
Ce n-a vrut decât glorie oarbă și orice preț ar fi plătit?
Acum, c-o altă eroină, eroul nostru-i fericit.

Spun nostru căci povestea lui, ca și povestea teatrului,
Este povestea mea, a noastră, și-n fond, povestea orișicui.