cândva murisem într-o culoare incertă...
apoi a venit acea odihnă cu îndoielile ei
ca o vulpe rătăcită într-o junglă citadină
și nu mai însemnam nimic, eram nuli estetic

iluzia adevărului se stinge ca o mască a trufiei
ca o sete a tăcerii, a sărutului impregnat de păcat
precum sufletul femeii trecut prin pământ și sprijinit de ape
...cobori din semnul dorinței copilă a cuvântului

am obosit să-mi odihnesc tristețile pe oameni vii,
să împart lucrurile precum asceții împart întunericul,
cum ferestrele-și păstrează conturul în lumina ce piere
când zilele devin putride și nopțile-și ucid poeții

într-o zi, un animal mic, tandru
va adulmeca
un plic cu ceai de tei
iar noi ne vom mira că mai suntem