Mă mângâie inorogul,
Fantasticul, fabulosul, fantomaticul inorog,
Cu ochii lui tata,
Triști și însângerați,
Ca un apus de soare,
Dumnezeiești, suferinzi,
Pentru păcatele mele cele multe
Trăite prin lume,
Pentru păcatele mele cele multe
Pe care nu le voi mai trăi,
Pentru păcatele mele de până acum,
Pentru păcatele mele de mâine…

Mă mângâie inorogul, fantomaticul inorog,
ÃŽn lumea asta pentru lumea de dincolo
Pe care o simt acum ca o eternitate…

Și iată muntele, simptomaticul munte,
Alb, impenetrabil, invincibil,
Pe care îl tot privește tata
Cu ochii lui însângerați, dumnezeiești,
Suferinzi și triști,
Ca un apus de soare,
Suferind în moarte
Pentru păcatele mele,
Încercând să mă treacă dintr-o lume în alta,
Peste muntele impenetrabil, invincibil,
ÃŽn eternitate,
În care să nu mă sufoc trăind,
În care să nu mă mai trăiesc, din nou,
În care să nu mai trăiesc
Păcatele mele de mâine,
Păcatele mele de-aiurea,
Simțind doar mângâierile inorogului,
Fantasticului, fabulosului, fantomaticului inorog…