îți amintești...
când am venit în portul tău
ploua și ne era atât de bine
vapoare-n naufragiu trecătorii
se legănau pe sub rafalele de vânt
dar noi gustam alene rubiniul din pahare
și ipocrit ne afișam masca decenței
căci lacomi savuram să repetăm păcatul

te aștept…
sub cerul înstelat al vieții mele
ca-n portul ultimei speranțe
să ancorezi doar pentru-o clipă
provă lângă proră cu pânze zdrențuite
ca două nave fără echipaj
să-ntâmpinâm furtuna patimii nebune

mă-amăgesc și eu…
nici farul nu mai luminează
mi te doream ca pe-o itacă
sărman ulise părăsit de zei
ce însetat de dor își soarbe odiseea
adâncurile-ți mă ispitesc mă cheamă
înot către limanul adunat în ochii tăi
dar tu gândești la altul penelopă