Scrisoare

Draga mea doamnă, frumoasă și tristă,
Citeste o carte cu ochii-n batistă,
Și vezi adevărul, dacă există,
Căci totul e-n ea și-n ea toți insistă
Să-și facă o viață cum nu e niciuna,
Ștergând adevărul, scriind doar minciuna.
E soare ca soare, dar falnică-i luna,
Tezaur de aur, frumoasă-i cununa...
Frumos e și trupul ce-aduce alinarea.
Frumos e și chipul ce plânge uitarea,
Căci totul din urmă se uită, se trece.
E iarnă, e toamnă, e rece,
Iar omul nu știe ce-l trece,
Și-nvață habarul ce nu se petrece...

Frumoasa mea doamnă, nu plânge, citește!
Citește a mea carte, ce nu se oprește,
S-aduca aminte de numele meu,
Cuvintele sfinte, scrise cu greu.
De dorul, de dragul și din iubirea mea
Am scris pentru tine, să rămână ceva,
Frumoasă amintire pentru inima mea
Și nu cred că lumea mă va uita.