mi-am pus în pocal o grăsuță,
așa ca o geamănă, să respirăm împreună
din speech-ul meu din seara asta
al unui tom nescris în rugăciune
îndes cu nesaț amprentelor trăiri
într-un sac peticit cu fire de urzică,
ca într-un cufăr cariat în care strângeam de toate,
mărunte acareturi inutile pentru reumatici
un speech făcut ca o matură din crengile moarte
ale urzicilor vii îmbătrânite,
un speech strecurat diafan,
așa cum sunt împrăștiate luminile
de pe stâlpii păpădiilor
și toate umbrele pașilor trecuți
ale timpul scăpărat ca un chibrit
între degetele strâmbe, crestate de negru pământ,
încercând să reaprindă focul,
și al atâtor amintiri adunate în el,
amintiri ghemuite care nu mai au loc
revărsându-se peste gura sacului din urzică
! noroc
trebuiesc împletite dimpreună firele de urzici bătucite,
ca pe firele de cânepă și foile de ceapă în colț de ștergare
și să le dregem în sacoșe-desagă
cu două cocoașe în față, cusute în piept,
iar o a treia cocoașă, ca spinarea unui dromader,
așezată între omoplații mei
!…așteaptă-mă inimă (o luase la galop
ca armăsarii în rutul preriilor),
nu fi atât de încrestată(ca o creștină însetată de iubire)
ca așternuturile lanurile galbene pline de arșiță
…aștept ploile viilor,
ploile negre cu gust brumăriu, catifelat!
!noroc
Noroc!
mă privesc în oglinda memoriei și mă întreb
oare de când n-am mai băut eu cu mine?
or fi îmbătrânit până și ele, urzicile
și s-a spintecat pământul, ca urmele fulgerelor în nopțile furtunoase,
și țărna de sub ele o rămas ca venele pe gâtul boilor
frânți de jug și ca a ochilor atinși de vânt
și de șiragul mărgelelor secatelor lacrimi -
o fi venit vremea să iau o coasă de mână
(dar trebuie să le dau răgaz fluturilor să zboare,
să nu înec mireasma florilor)
să o apuc de mânerul din soc,
să-i șterg rugina de pe gura bătută fierăstrău
(ca pe o proteză rânjită pusă-n pahar)
și într-un vals înainte și înapoi,
să secer cucuta, crescută sub crengile de nuci,
pentru un ceai matinal, să-l adulmec în nări,
apoi să mă așez ca o rouă pe otava toamnei…
! Go ahead
- pe unde-ai rătăcit un sfert de veac?
căci, între timp…
s-a prins de mine așa un dor,
ca o smântână pe buzele sugarilor,
așa, doar un dor, adunat ca fânul
și strohul de-un negru-verzui în paint pe colții greblei,
n-am apucat încă să-mi ud uscata iască,
(orice scânteie ar putea s-o sfârșească)
de aceea mă tem, să nu mă cutremur, ca pământul în ‘77,
și să nasc un poem monstruos
să sfârșească 1001 de fecioare
din dragostea poemului scrijelit cu lama
prin scoarța cireșului de pădure
cu cireșele lui negre-amare
ca un izvor(stâmpăr de arșiță pentru pliscuri)
care-și crește păsările ca pe notele simfoniilor
să mai îmbătăm viața, ca apoi să se legene,
ca un fuior de salcie tremurând peste apă,
ca o sportivă arcuită peste trambulină
urmărind să fie lansată în vise
pentru un loc pe podiumul Olimpic -
un pai
și un pahar…
atât de puțin în seara asta!
dintr-un pahar omis!
m-am îmbătat numai la gândul de vin
de s-au încenușit câte puțin ochelarii,
ca cei ai mamei legați peste năframă,
atunci când cu drâgla scotea pita
de sub cupola cuptorului cu vatră
încep să-mi șterg, cu pânza inspirației,
memoria ram și să-mi curăț
ale lentilelor geamuri ca de la blocurile
cu înălțimile infinite
trecute peste zgârieturile norilor
și să aplic cu un “shift plus del”
peste dorința plămădirii
al pântecului rod
! mai bem oleacă,
batăr un pic…
! sfârșitul conversației -
! Scrie un mesaj...