de-o vreme în umărul meu stau toate vântoasele
nu vor sa plece
așa cum pesemne eu
n-am vrut n-am vrut
chiar n-am vrut să mă nasc
imi era teama
sau lene
sau bine
sau pur și simplu nu aveam chef să dau ochii cu lumea

doctori și moașe ar fi putut atunci să promită
ca-n basme
marea și sarea
cerul cu stele
un făt frumos sau
tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
dar nu
ei m-au adus pe lume cu forța

biata mea mama
se jură și-acum că n-a mai văzut copil așa de urât

ee ce să-i faci
acum stau și mă-njur cu toate vântoasele din umârul drept
și-mi promit că-ntr-o zi o să astup borta vântului
după care-o să scriu și-o să scriu și-o să scriu