în timpul ăsta
cândva
am împlinit omiecincisute de ani
între coastele mele un gol mic
atunci
acum un canion cât china


dimineața după cafeaua cu lapte
îmi pun fața-cea-zâmbitoare-și-veselă pe care
o știu cam
toți
inhalez
o doză de curaj
nebunie ‘că nu poate fi mai rău de atât È™i viaÈ›a trebuie trăită’


în timpul ăsta
cândva
tu te-ai pierdut printre sinapse axoni târâindu-și zilele de azi pe
mâine sau poate doar pe azi
și dacă mai aflu puțină lumină mă mir credeam că
în mine-i doar noapte
acum


seara o-mpart între tandreți egoiste cuvinte
mă-ntreb cum știi că n-ai murit de
mult
ce simplu ar fi fost și toată strădania asta
degeaba
dar nu e
că martin avea dreptate
din nou
și moartea nu doare deci


în timpul ăsta
cândva


(tu știi c-am mințit nu te poți pierde
în mine
nicicând)