anumite tăceri sunt mai grele
decât aerul
se aștern implacabil peste gânduri
îți străbat oasele, îți sparg timpanele

anumite tăceri sunt mai rotunde
decât pământul
le duci sus, până aproape de „te iubesc”
și le privești rostogolindu-se la loc
în negura prăpastiei pe care ți-au săpat-o, perfid, în piept

anumite tăceri te apără mai bine
decât o armură
nimic nu te poate atinge — pentru o vreme ești nemuritor
și totul în jur sun-a gol

anumite tăceri sunt atât de ascuțite
încât nu dor
se preling, cald, printre degete
prin vene nu îți mai curg
decât anumite tăceri