De-ai suferi cumplit, n-ai țipa tare;
Adâncul tău cu umbre nu-l sporești;
Decât luceafărul pe bolți cerești,
Un foc de târlă, noaptea, e mai mare.

Preferi - o știu - deplină-ntunecare,
E greu în miez de zi să ne orbești,
Prim umbră doar ești mit, de te-nvelești
În ea întregi: viers, patimi, cugetare.

Eu, unul, voi rămâne azi ca ieri
Dăltuitor de vorbe vii în soare,
Limpezitor de rodnice tăceri -

Sau în umbriri albastre de nopți clare,
Cu sufletul pe apele din cer,
Adunător de râuri de cleștare.