Nimeni nu mă iubește ca tine, cu această credință
Inconștientă, nimeni nu se aruncă de pe clădiri ca tine în tot felul de fantezii
Nimeni nu face bungee jumping în sufletul meu, printre amintiri
Printre pietre tăioase, îți place libertatea, căderea, baloanele cu aer cald
Din corpul meu viu care-și asumă orice moarte alături de tine
Cine sunt? Cine ești? Sunt doar sechele ale unei nopți de dragoste
Dimineața când încă nu am apucat să trag draperiile ochii tăi luminoși mă iau în piept
Parcă mai curajoși. Ce faci? Lasă întunericul să ne spele, să ne spulbere
Iar de pe înălțimi, de pe crestele vieții, să ne prăbușim iar brusc și cu zgomot
Să ne facem iar țăndări la capătul lumii, să aprindem făclii când atingem pământul
Nimeni nu mă iubește ca tine, cu ciudă, cu ură, nimeni nu-și dezgolește pieptul ca tine
Și dă drumul ploilor din lanțuri să mă curețe de toate păcatele
Cine sunt? Cine ești? Sunt doar sechele ale unei nopți de dragoste
În care noi parcă nici nu am fost prezenți, toate întâmplările astea nu ne aparțin
Dimineața e ca și cum ne-am povesti visele, ne rotim în cerc concentrați, absorbiți
Suntem doar niște străini pe sfori la altitudini abstracte, așa că m-am apucat
Să scriu poezia asta, deși știu că nu mai folosește nimănui, poate celor bolnavi
Celor care nu mai reușesc să-și lege gândurile și folosesc poezia ca pe-o za lipsă